Discursul lui Mangia la finalul primului cantonament al iernii. Ce trebuie să îmbunătățească „poneii” și impresia despre noutățile din lot

Discursul lui Mangia la finalul primului cantonament al iernii. Ce trebuie să îmbunătățească
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul stagiului din Antalya, antrenorul Universității Craiova, Devis Mangia, a tras concluziile în privința pregătirii. „Am avut meciuri bune, care ne-au oferit posibilitatea de a ne exprima ideea noastră de joc. Sunt mulțumit de munca pe care am făcut-o aici, de atitudinea jucătorilor, mai ales că a fost un cantonament lung. Rezultatele din amicale nu sunt importante pentru mine, numai pregătirea m-a interesat și am muncit bine. Însă în meciurile oficiale trebuie să îmbunătățim procentajul ocaziilor transformate, fiindcă avem multe șanse de gol, dar concretizăm cam puține. Mai avem o săptămână, la Craiova, pentru a pregăti primul meci oficial. Vreau să mulțumesc și staff-ului meu, care a lucrat bine și asta e important pentru uin antrenor principal” a declarat Mangia.

Tehnicianul italian a făcut aprecieri asupra celor doi jucători aduși în iarna aceasta, Ovidiu Bic și Dominik Glavina: „Nu-mi place de obicei să fac referiri individuale la jucători, dar Ovidiu Bic și Dominik Glavina au muncit bine, s-au integrat bine, au început să se adapteze la stilul nostru de joc, fiindcă au venit de la echipe diferite și nu este ușor să asimilezi rapid un nou sistem de joc. Au avut însă o atitudine bună și asta e cel mai important, fiindcă sunt băieți inteligenți și vor avea șansa lor de a arăta ce pot pe teren”.

În privința tinerilor pe care i-a avut în lot în Antalya, antrenorul Craiovei a declarat: „Tinerii trebuie să muncească, să crească în liniște, să nu punem presiune pe ei, să avem răbdare și să nu le pretindem prea multe în scurt timp. Cu atitudine, pot face treabă bună și pot crește frumos”

Devis Mangia a analizat și cel mai important amical al alb-albaștrilor în Turcia, cel cu Ludogoreț Razgrad, pierdut de olteni cu 2-0: „Meciul cu Ludogoreț a fost foarte greu, dar sunt mulțumit, pentru că am făcut o primă repriză bună, am jucat probabil chiar mai bine decât adversarul. În partea secundă, Ludogoreț a schimbat întreaga echipă, iar noi am decis să continuăm în aproape aceeași formulă până la final și am suferit ca joc. Ideea mea a fost să le ofer cât mai multe minute pe teren tuturor jucătorilor, de aceea am și jucat două amicale în aceeași zi. A fost ok, per total, am jucat contra unei echipe care încă se află în Europa League, a fost un meci care ne-a ajutat să creștem”.

Primul meci oficial al Craiovei este derby-ul cu Dinamo, de duminică, 4 februarie, formație pe care oltenii o vor întâlni și la finalul lunii februarie, în sferturile Cupei României. „Trebuie să ne concentrăm pe primul meci, nu pe cel de Cupă, iar la rând este cel din Ștefan cel Mare. Avem o săptămână la dispoziție să pregătim meciul cu Dinamo, știm cât de important este pentru suporterii noștri, este la fel de important și pentru noi și pentru clasament, vom încerca să dăm totul pentru un rezultat bun. Suporterilor nu pot să le promit decât vom face tot ce depinde de noi să-i facem fericiți” a spus Devis Mangia.

În amicalele din Turcia, Universitatea Craiova a înregistrat următoarele rezultate: 2-4 cu SV Meppen (Germania, Liga a III-a), 1-0 (gol Gustavo, din penalty) în fața Lechiei Gdansk (Polonia, locul 11 în prima ligă), 2-0 (Bărbuț – dublă) cu Zaglebie Lubin (locul 5 în prima ligă din Polonia) și 0-2 cu Ludogoreț Razgrad (locul 1 în Bulgaria).

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×